|
![]() |
![]() |
|
|
|||||||||
![]() |
Tu știi să te demachiezi?Autor: Irina Nadia Toate ştim cât de importantă este demachierea tenului şi totuşi de cele mai multe ori o facem în grabă. Demachierea corectă este o condiţie sine qua none, absolut necesară, pentru un ten sănătos şi strălucitor de aceea este esenţial să ştii care este modul corect de a te demachia.
Iată paşii pentru o demachiere corectă şi, implicit, pentru un ten mai sănatos: 1. Niciodată să nu te culci nedemachiată, indiferent de cât de obosită eşti. O faţă care nu este curată înainte de somn (apogeul regenerării celulelor) este predispusă încetinirii până la stoparea refacerii celulelor, accelerând procesul de ridare sau de formare a acneii. 2. Demachierea este necesară chiar şi atunci când nu porţi make-up. Pe parcursul zilei, particulele de praf, poluarea şi atmosfera urbană în general încarcă porii, iar reziduurile pot fi vizibile pe discheta demachiantă chiar şi dacă nu ai apelat la produsele de machiaj in ziua respectivă. 3. Este foarte indicat să foloseşti un demachiant special pentru ochi şi buze deoarece sunt zone foarte sensibile şi iritabile. 4. Niciodată nu apasă pe ten pentru a îndepartă fondul de ten sau pe ochi (zonă deosebit de sensibilă şi de predispusă apariţiei ridurilor). Aplică demachiant şi lasă-l să acţioneze 2 minute, apoi utilizează discheta cu o mişcare uşoară. Îndepărtarea produselor de makeup rezistente se realizează cu ajutorul ingredientelor din loţiunile de demachiere, nu prin frecare. 5. Demachierea se face, înainte de toate, după ce ne-am spălat bine mâinile şi ne-am strâns părul ca să nu acopere faţa. 6.O demachiere corectă începe cu buzele.Se aplică demachiantul pe o dischetă demachiantă şi se îndepărtează cu mişcări orizontale din exterior spre interior. Ulterior este indicat să se aplice balsam de buze. 7. Demachierea ochilor este foarte importantă. Daca sunt machiaţi puternic se demachiază cu o cremă mai grasă. Se demachiază întâi genele şi apoi cu alte tampoane se şterg uşor, cu mişcări circulare,ploapele. 8. Pentru o curăţare cât mai profundă demachiantul se întinde uniform pe faţă şi gât prin mişcări uşoare de jos în sus pe obraji. Zona obrajilor este mult prea sensibilă, aşa că se lasă o mica pauză între contactele cu suprafata dischetei. 9. Demachierea sprâncenelor. Aceasta se realizează în sensul creşterii firelor de păr, pe toată lungimea sprâncenei. 10. Se aplică loţiune tonică pe un disc demachiant masându-se pe toată faţa evitând zona ochilor. Loţiunea tonică este utilizată pentru a îndepărta demachiantul de pe faţă, care este mai gras şi poate provoca tenul să producă mai mult sebum dacă rămâne pe faţă. Astfel prin aplicarea unui tonic, îndepărtăm şi resturile de demachiant cât şi eventualele urme de machiaj ce ar putea sa mai rămână. 11. Hidratare. Aplică o cremă hidratantă pe toată faţa şi pe gât, pentru a evita uscarea tenului şi a senzaţiei de "strângere" din cauza loţiunii tonice. 12. Când te trezeşti dimineaţa trebuie să fii pregătită pentru o nouă doză de demachiant dacă vrei să obţii un machiaj reuşit. Nu uita! Nimic nu este mai frumos decât o piele îngrijită. |
Fructele – cosmetică naturală Ştim cu toate că tot ceea ce este natural este mai bun. "Şi mai scump!", îmi veţi răspunde. Nu neapărat, dacă ştiţi să profitaţi de ceea ce oferă natura. Să luăm, de exemplu, fructele ale căror beneficii, în cosmetic ...
5 paşi pentru un zâmbet perfect Un zâmbet frumos... Poţi avea aşa ceva doar dacă ai o dantura albă şi sănătoasă, pe care să nu-ţi fie ruşine să o arăţi. Natura nu te-a înzestrat cu dinţi puternici şi albi ca laptele? Nu îţi pierde speranţa.
Beneficiile tratamentului cu argilă "Avem, prin acest tratament, una dintre cele mai eficiente şi eficace arme din întreg arsenalul terapeutic." Tratamentul cu argilă este de două feluri - intern şi extern - şi constă din apă argiloasă ... |
![]() |
![]() |
| © 2011 Rainbow Media Communications.
Toate drepturile sunt rezervate. Website realizat de Extatica Design. |