Estetik TV

Lipsa ataşamentului, care în literatura de specialitate poartă numele de carenţă afectivă sau sindromul de privaţiune, frustrare precoce, nevroză de abandon, sindromul de separare, duce la o insuficienţă a relaţiilor de dependenţă prin pierderea sau absenţa mamei, la discontinuitatea relaţiei cu mama, la sentimentul de insecuritate în relaţiile cu mama.

Iată semnele caracteristice pentru lipsa de afectivitate şi ataşament la vărste diferite:

1.carenţe specifice vârstei mici, de la naştere la 3-4 ani:
– lipsa unei interacţiuni rezonante cu mama, apoi cu mama şi tata;
– pasivitatea sau rezistenţa la intimitate sau interacţiune cu părintele;
– opozanţă sau ascultare compulsivă a cerinţelor parentale;
– intensitate a conflictelor afective;
– lipsa de persistenţă în rezolvarea problemelor sau ineficienţă totală;
– întârzieri sensibile în dezvoltarea fizică, socială şi psihologică.

2.carenţe specifice copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani:
– stimă de sine scăzută;
– pseudo-independenţă care se manifestă prin agăţare sau nevoia continuă de părinte;
– stresul şi adversitatea îl dezorganizează, reacţii emoţionale puternic negative;
– lipsa de control emoţional;
– incapacitatea de a dezvolta şi menţine relaţii de prietenie;
– înstrăinat sau cu reacţii clare de opozanţă faţă de părinţi;
– atitudini antisociale;
– agresiune şi violenţă;
– îi este dificil să aibă încredere, să fie apropiat şi să ţină la cineva;
– păreri negative despre sine, familie, societate;
– lipsa de empatie, remuşcare şi compasiune;
– probleme de învăţare şi conduite neadaptative în şcoală.

3.carenţe specifice adolescentului, între 12 şi 18 ani:
– în comportament se observă că este neîncrezător şi opozant, impulsiv, distructiv, gata să mintă sau/şi să fure, abuziv în relaţii, violent, hiperactiv, auto-distructiv dar şi crud cu animalele, pare iresponsabil şi are adesea probleme cu focul;
– în plan emoţional, manifestă de obicei intens mânia şi izbucnirile emoţionale, poate deveni trist, agresiv şi lipsit de speranţă, plin de capricii dar şi de temeri şi anxietate, iritabil şi reacţii emoţionale inadecvate contextului;
– în planul cogniţiilor, dezvoltă gînduri negative despre sine, despre relaţiile umane şi viaţă în general, pare să nu ia în seamă gândirea de tip cauză-efect şi deci conseţinţele acţiunilor sale, are probleme de atenţie şi de învăţare.

Copilul crescut departe de mama are dificultăţi în dezvoltarea armonioasă a personalităţii. Atunci când mama lipseşte, responsabilitatea educării şi îndrumării copilului cade pe umerii educatorilor însă oricât de buni ar fi nu pot să înlocuiască atmosfera căminului părintesc şi mai ales dragostea maternă motiv pentru care atunci când se află în mijlocul colectivului de persoane străine copilul rămâne tot timpul cu sentimentul că îi lipseşte ceva care îi poate fi dăruit doar e către mama.

O altă consecinţă negativă a întreruperii relaţiei mama-copil se referă la apariţia unei situaţii frustrante, stresante, generatoare de dezechilibrăei biologice şi psihice, cu consecinţe severe asupra dezvoltării copilului. În altă ordine de idei, atunci când mama nu este prezentă pentru o bună satisfacere a trebuinţelor primare (de îngrijire, securitate afectivă) şi a trebuinţelor psiho-soaciale (de apartenenţă, identificare, comunicare) se creează o stare de frustrare care este determinată de dezechilibrări biologice şi psihice manifestate afectiv, cu repercusiuni asupra intelectului şi voinţei, producându-se descompunerea personalităţii.

Separarea de mamă, pe lângă faptul că prezintă o foarte gravă frustrare pentru copil, este percepută de către acesta ca o prăbuşire a sentimentului de siguranţă, a unui univers, isparişia acelei continue iniţieri învăluite în tandreţe. Acum reacţia copilului este aceea de a se închide în sine şi de a rupe contactul cu mediul înconjurător. Pentru o cât mai bună dezvoltare a copilului, mama este înlocuită de o persoană care de cele mai multe ori satisface trebunţele primare (foame, sete, etc) şi cele sociale (afectivitate, simpatie, consideraţie) la un nivel superficial. Copilului, această nouă legătură impusă, poate să îi apară ca o ofensă adusă imaginii materne iubite. În acest caz se pot ivi reacţii de opoziţie şi de agresivitate.

Se poate constata, în practica zilnică, numărul mare de copii care trăiesc experienţa separării de mamă. Această carentă maternă atrage consecinţe grave pentru dezvoltarea individului, mai ales în ceea ce priveşte elaborarea personalităţii sale afective şi domeniul iniţierii pentru viaţa concretă.

În urma separării de mamă, copilul prezintă reacţii violente de protest care se manifestă prin ţipăt, refuzul de a mânca, evidenţiază un negativism greu de învins, copilul pierde în greutate, dezvoltarea se opreşte. După această etapă agitată urmează o fază în care el refuză orice contact, faţa are o expresie rigidă, doarme rău, începe să se manifeste o întârziere motorie.

Destrămarea relaţiei mamă-copil, datorită carenţei afective materne, modificări biologige şi psihice ce împiedică sau întârzie procesul de dezvoltare normal a copilului consecinţa fiind apariţia tulburărilor psihice şi comportamentale care vor împiedica viitorul adult să se întegreze în societate. Aşadar, lacunele ce există în comportamentul copiilor privaţi de prezenţa mamei duc la sărăcia repertoriului motric, cognitiv şi socio-afectiv, motricitate defectuoasă, mers întârziat, limbaj sărac, dificultăţi de înţelegere, stări afective preponderent afective cu manifestări stridente, deprinderi de igienă automatizate apărute cu întârziere.

Carenţe afective materne

Sfaturi pentru un somn uşor

Cafeaua: PRO sau CONTRA?

10 motive pentru hipoterapie

Beauty

Coafuri
Cosmetică
Îngrijirea corpului
Machiaj
Chirurgie estetică

Fashion

Accesorii
Branduri
Case de modă
Colecţii
Designeri români

Sănătate

Contracepţie
Ginecologie
Mama şi copilul
Medicină alternativă

Estetică

Catwalk
First trend
Special

Lifestyle

Relaţii & cuplu
Călătorii
Sex
Shopping

Carieră

Afacerea ta
Educaţie
Management
Profil de carieră