A treia femeie
Autor: Irina Nadia
11 februarie 2011 – 21:51
Bărbatul, încă de la începutul creaţiei sale, a fost îmbrăcat cu valori pozitive, cu calităţi şi însuşiri extraordinare, domina social, politic, economic iar femeia era mereu în umbra lui, neapreciată, devalorizată. De-a lungul timpului, femeia, ca şi identitate, ca şi statut social, a trecut prin mari transformări importante astfel:

Prima femeie era identificată cu o fiinţă diabolică înzestrată cu puteri rele, vrăjitoresti, magice a cărei dorinţă era aceea de a distruge, de a produce haos. Era privită ca o ameninţare pentru ordinea socială şi economică. Nu avea nici un drept politic, social, economic şi nici nu putea să aspire la funcţii superioare acestea fiind destinate numai bărbaţilor precum şi gloria, onorurile publice, deciziile. Era dispreţuită de către bărbaţi şi caracterizată ca fiind o fiinţă mincinoasă, imorală, uşuratică, ignorantă, invidioasă, periculoasă, malefică fiind necesară în activităţi neimportante, fără strălucire.
A doua femeie a avut parte de o soartă ceva mai bună. Este apreciată ca fiind frumoasă, slăvită, idolatrizată. Bărbaţii laudă meritile şi virtuţile ei, admiră efectele benefice pe care le are asupra moravurilor, politeţei, artei de a trăi, asupra frumosului. Are un rol important în creşterea şi educarea copiilor, de a-i forma, de a le modela comportamentele. Totuşi, încă trebuie să fie supusă barbatului, dependentă de acesta economic, social, intelectual. Nu are drept de decizie, nu activează în politică.
A treia femeie eşti TU, femeie puternică, stăpână pe tine cu drepturi depline pe toate planurile. Acum, tu, femeie, nu depinzi de bărbat, nu îi eşti supusă lui ci egală lui. Ai drept de vot, iei decizii importante în politică, ai dreptul la studii şi carieră, dreptul la sufragiu, dreptul de a te despărţi prin divort de partener, libertate sexuală, indpendenţă, identitate porprie construită de tine si nu de bărbat. Nici o activitate nu îţi mai este interzisă, ţi-ai câştigat dreptul la independenţă economică, la exercitarea tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor. Poţi să decizi şi să alegi singură conform experientelor, părerilor, ideilor tale ce carieră doreşti să urmezi, câţi copii să faci şi în ce moment al vieţii, în cadrul sau în afara căsătoriei. Eşti liberă să spui şi să crezi ce vrei. Totul a devenit alegere pentru tine iar tu esti singurul albitru al propriului tău destin. |
|
Regimul doctorului Atkins presupune schimbarea modului de hrănire pentru toată viaţa. Acest regim se aplică şi la tratarea diabetului apărut la maternitate, la reducerea procentului de colesterol, la ulcer ...
Ai observat că tot timpul comportamentul nostru greşit este supus unei analize riguroase iar celui pozitiv i se acordă prea puţină atenţie sau chiar deloc? Cum te-ai simţi dacă nu ai fi mereu criticat(ă) doar atunci ...
Poate suna ciudată şi ridicolă pretenţia ca bărbaţii să alăpteze copiii alături de soţia lor şi totuşi sunt capabili de acest act la fel cum sunt capabili să schimbe scutece, să cureţe vomitatul şi să îndeplinească ... |